Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) a început în iunie plata pentru una dintre cele mai importante scheme de sprijin financiar pentru fermierii români: subveția la hectar pentru sectorul vegetal. Plățile se fac retroactiv, aferent campaniei agricole din 2018. 

În total, Agenția pune la bătaie peste 82,3 milioane de euro. Deja, au fost aprobate dosarele a 12.700 de fermieri, în valoare de 25 de milioane de euro. Agricultorii care încă nu și-au depus dosarele pentru subvenția la hectarele de pământ exploatat agricol o pot face începând din iunie, a mai anunțat Agenția. 

Subvenția la hectar depinde însă de tipul de cultură agricolă. Cei mai mulți bani sunt rezervați agricultorilor care dețin solarii sau sere în care cultivă legume pentru consum în stare proaspătă, de 7.600 de euro la hectar. 

Ajutor suplimentar de la UE?

În plus, fermierii români afectați de inundațiile din primăvară ar putea primi o subvenție adițională de la Uniunea Europeană, așa cum se obișnuiește în cazuri similare. Se estimează că peste 10.000 de hectare de terenuri agricole însămânțate au fost lovite de grindină și inundate, însă deocamdată nu există o situație clară întocmită de autorități. Petre Daea, ministrul Agriculturii, susține însă că nici fermierii, nici consumatorii nu trebuie să se teamă. Culturile inundate nu ar fi compromise, ci doar „în pericol temporar”, a declarat acesta, adăugând că ele vor fi reînsămânțate parțial. „Dacă acum s-a distrus cultura de porumb, până la 15 iunie o reînsămânţează. Eu am discutat şi cu comisarul Hogan despre alocarea de bani europeni (pe despăgubiri n.r.), dar nu vreau să vă spun prea devreme despre ce perspective sunt, dar sunt bune. Putem obţine fonduri europene la timp”, a spus Daea.