Pesta porcină care a dat peste cap industria zootehnică anul trecut continuă să facă victime în rândul crescătorilor de animale. Ministrul Agriculturii a declarat că târgurile de animale vor rămâne închise cât timp în țară încă există cazuri de contaminare

Virusul care a falimentat ferme de porci și a stricat socotelile micilor crescători continuă să fie prezent în România, în ciuda campaniei ample de sacrificare și ardere a animalelor din sate întregi. Deși în prezent cazurile de contaminare sunt sporadice, iar majoritatea focarelor de infecție au fost închise, existența virusului este de ajuns pentru a bloca redeschiderea târgurilor de animale, spre nemulțumirea fermierilor. 

Nu pot să spun acum cât va dura. Sper să fie cât mai scurt aceste termen. Nu de voinţa mea sau de voinţa medicilor depinde acest lucru, ci de virulenţa acestei boli de care, cu toţii, am luat cunoştinţă şi pe care o gestionăm cu efortul statal dându-le oamenilor despăgubiri pentru cazurile efective care se întâlnesc şi procedurile sanitar-veterinare determină sacrificarea animalelor respective şi despăgubirea, ca atare, a producătorilor. Într-un cuvânt, este o preocupare generală a statului, a conducerii statale şi a medicilor, a celor care lucrează efectiv”, a declarat la sfârșitul lunii mai Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Regionale. 

Târgurile de animale din România au fost închise încă de vara trecută din cauza pestei porcine africane. Între timp, virusul continuă să afecteze industriile agroalimentare din întreaga lume, un focar extrem de agresiv fiind descoperit recent în Asia, care afectează statele China și Vietnam.