De la sfârșitul lunii iulie, zeci de ilfoveni au fost nevoiți să apeleze la medici din cauza problemelor de sănătate provocate de ambrozie. Potrivit specialiștilor, luna trecută, clinicile de specialitate și cabinetele de alergologie din spitalele din Capitală și din Ilfov au înregistrat un număr-record de situații în care pacienții au dezvoltat reacții severe la această plantă.

Iar farmaciștii se plâng că, la jumătatea lunii august, chiar și depozitele marilor lanțuri făceau față cu greu cererii extrem de mare de anti-alergice. Mai grav este faptul că alergia la ambrozie nu se tratează, iar cei care o dezvoltă sunt nevoiți să se lupte cu ea timp de câteva luni, până când planta moare.

Autoritățile locale, atenționate să ia măsuri

În încercarea de a stopa valul de îmbolnăviri, la începutul lunii august,  Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC) a lansat campania „Atenţie la Ambrosia!”. Reprezentanții societății arătau că polenul plantei determină diferite forme de alergii respiratorii, unele severe și că, în ultimii ani, buruiana s-a răspândit rapid, inclusiv în toate cartierele Capitalei şi în localităţile limitrofe Bucureștiului.

Acesta este motivul pentru care SRAIC a transmis notificări nu doar către Primăria Capitalei, ci și către cele din localitățile ilfovene, în baza cărora autoritățile locale ar trebui să ia măsuri.

În Ilfov, specialiștii au identificat au ca puncte principale de răspândire a acestei specii următoarele localităţi: Bălăceanca, Căldăraru, Cernica, Chiajna, Ciolpani, Domneştii de Sus, Pantelimon, Poşta şi Tânganu.

În timp ce, în baza unei hotărâri de consiliu, bucureștenii care nu distrug ambrozia ce crește pe terenurile lor riscă amenzi de până la 5.000 de lei, în Ilfov autoritățile locale nu s-au înghesuit să dea curs avertismentelor specialiștilor.

Excepție face Primăria Măgurele care, nu doar că a transmis avertizări către locuitorii orașului, inclusiv prin intermediul paginii de Facebook, dar a și identificat deja terenuri pe care buruiana crește necontrolat și a notificat proprietarii să o distrugă.

În urma atenționării primite de la Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică, dar și în urma sesizărilor mai multor cetățeni, Primăria Orașului Măgurele a transmis, până în prezent, peste 10 notificări către proprietarii terenurilor unde au fost identificate culturi necontrolate de ambrozie (plantă-buruiană).

Prin aceste notificări, toate persoanele fizice sau juridice care dețin sau administrează terenuri pe raza orașului Măgurele, pe care au crescut necontrolat culturi de ambrozie, sunt somate să distrugă aceste plante. 

Nerespectarea acestor notificări va atrage aplicarea măsurilor de sancționare a propietarilor care dețin terenuri de pe care nu au eliminat această plantă, potrivit H.G. 1/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 227/2015 privind Codul Fiscal!

Vă avertizăm că în ultima perioadă au fost formulate de către instituțiile abilitate,  numeroase îngrijorări referitoare la problemele de sănătate provocate de alergia la ambrozie”, se arată în avertizarea transmisă de Primăria Măgurele.

Potrivit legii invocate, proprietarii terenurilor pe care crește ambrozie și care nu dau curs notificărilor riscă să plătească impozite mai mari anul viitor, drept sancțiune.

Ce spun medicii

„Când strănuţi, îţi curge nasul, te mănâncă ochii, lăcrimezi, tuşeşti – aceste simptome ar putea fi cauzate de polenul de ambrozie. Cei care prezintă aceste simptome să consulte un alergolog şi să îi urmeze sfatul”, au precizat reprezentanții SRAIC.

“Deci, mănâncă nasul, strănuturi în salve, alterează calitatea somnului, apare apoi înfundarea totală a nasului, pacienții nu mai pot să respire. Este ca o gripă severă, care durează două luni”, a avertizat și medicul cercetător Carmen Panaitescu-Bunu. Poliana Lereu, medic primar la Spitalul Colentina, arăta că intensitatea alergiilor și a manifestărilor clinice crește de la un sezon la altul, iar când apar complicațiile se poate ajunge la astm, crize severe de sufocare și, uneori, la șoc anafilactic.

Medicii avertizează că se pot îmbolnăvi și cei fără predispoziție la alergii, iar pacienții au rezultate limitate la terapie, dacă sunt expuși frecvent polenului extrem de alergen. În prezent există doar tratamente care ameliorează simtomele, dar nu vindecă alergia.

Ambrozia, greu de distrus

Cel mai eficient mod în care poate fi distrusă ambrozia este prin ardere, pentru că,

o dată smulsă și aruncată la tomberon, ajunge tot în mediu, la groapa de gunoi, unde “prosperă”. Motivul: semințele ei rezistă în sol până la 40 de ani, explică Paulina Anastasiu, directorul Grădinii Botanice “Dimitrie Brândză”, din Capitală.

Iar perioada propice pentru distrugere este aprilie – iunie, când aceasta nu are semințe. În perioada septembrie-noiembrie, un singur exemplar lasă 60.000 de seminţe.

Raluca Dan