Inspectorii antifraudă au organizat, joi, alături de Poliția Rutieră, o acțiune de amploare în Ilfov, pentru depistarea evazioniștilor din domeniul transportului public de persoane.

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, și Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au organizat, joi, pentru prima oară, o acțiune comună de control în domeniul transportului public de persoane în municipiul București și județul Ilfov.

La activitățile de control au participat 42 inspectori antifraudă și 13 polițiști rutieri ocazie cu care au fost controlate 66 autovehicule destinate transportului de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri, fiind aplicate 32 sancțiuni contravenționale.

În 35 de cazuri au fost constatate aspecte care relevă neconformităţi în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor fiscale care decurg din prestarea activității de transport rutier de persoane, contra cost, efectuată prin servicii regulate. În aceste cazuri, inspectorii antifraudă au întocmit procese-verbale și au solicitat explicaţii scrise conducătorilor autovehiculelor controlate, urmând ca în perioada următoare să se efectueze controale la sediile operatorilor de transport pentru clarificarea aspectelor constatate.

Acest gen de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare conform planului comun de acțiune, pentru menținerea unui climat de legalitate în domeniu, asigurarea siguranței pasagerilor și reducerea implicării acestor tipuri de vehicule în evenimente rutiere, dar și pentru creșterea conformării fiscale în acest domeniu, acțiunea nelimitându-se doar la controlul în trafic, în funcție de aspectele semnalate urmând a se desfășura verificări la sediul contribuabililor identificați în trafic.

Cătălin Moldoveanu