Un grav accident rutier s-a petrecut, joi, în județul Ilfov, patru persoane fiind rănite, iar circulația fiind blocată la ora transmiterii acestei știri.

În accidetul produs în zona localităților Găneasa-Șindrilița au fost implicate două autoturisme și un microbuz, rezultând patru victime, dintre care una încarcerată, cu vârste de 19, 19, 45 și 46 de ani, toate din cele două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat două ambulanțe SMURD, o autospecială de descarcerare, una de stingere și un elicopter SMURD. Victimele vor fi transportate la Spitalul Floreasca – bărbatul de 45 de ani, cu elicopterul, iar celelalte două, cu ambulanțele.

Cea de-a patra victimă, o femeie de 46 de ani, cu o contuzie la genunchi, va fi transportată la Spital Pantelimon cu Ambulanța SAJ Ialomița.