Podoabe stradale de sute de mii de euro în perioada sărbătorilor de iarnă

Orice primar care se respectă, face totul ca, în luna decembrie, toată suflarea localității să simtă atmosfera de sărbătoare. Astfel, listele de achiziții ale autorităților locale abundă, pe final de an, de ghirlande luminoase, pachete de instalații ornamentale, brazi artificiali, perdele luminoase, sfere sau stele 3D cu leduri.

În județul Ilfov, primarii tuturor localităților, fără excepție, au investit, în funcție de buget, în atmosfera de sărbătoare. Dacă pachetele cu dulciuri care au mărit cifra de afaceri a magazinelor Metru cu minimum 40.000 de lei/primărie nu au lipsit, în privința decorațiunilor, unii edili le-au folosit pe cele din anii anteriori și au preferat să nu facă achiziții noi și în decembrie 2016. Alții, doar au completat lista de cumpărături de Crăciun cu câteva instalații mai moderne.

Există însă și primari care au ținut neapărat să țină pasul cu moda și, pentru a fi „in trend”, au preferat să închirieze ornamentele, chiar la prețuri semnificativ mai mari decât au cheltuit alte primării pentru achiziționarea acestora.

În total: 1.408.681, 59 de lei, adică aproape 311.000 de euro. Atât au investit primăriile ilfovene în decorațiunile stradale și în brazii artificiali cu care au împodobit localitățile și sediile proprii.

Primăria Otopeni, prima în top

Prima în topul cheltuielilor cu ornamentele este, potrivit portalului de monitorizare a achizițiilor publice (SEAP) Primăria Otopeni, condusă de Silviu Constantin Gheorghe (PNL). Astfel, administrația din Otopeni a preferat să închirieze instalațiile de la societatea Upper Level SRL – aceeași care, în toamna anului trecut, a montat și indicatoarele rutiere în localitate – , în schimbul sumei de 124.794 de lei (aproximativ 27.628 de euro).

Contractul a fost atribuit societății – al cărei fondator și administrator unic este Mihai Feraru – pe 29 noiembrie 2016. În aceeași zi, aceeași societate a primit, tot prin încredințare directă, și un contract de „servicii de reparații ghirlande iluminat festiv”, în valoare de 83.323,9 lei (peste 18.400 de euro). Aproape 125.000 de lei a cheluit Primăria Otopeni și pentru serviciile de montare și demontare a beculețelor, contract atribuit firmei Electro Adrian Lighting SRL. Același Mihai Feraru s-a numărat printre fondatorii acestei societăți până în iunie 2013, când și-a cesionat acțiunile către unul dintre partenerii săi, Alexandru Dobra.

Balotești – aceiași furnizori

Locul II în același top este ocupat de Primăria Balotești, condusă de social – democratul Cristian Ștefan Pretorian. Potrivit e-licitatie.ro, autoritatea locală din Balotești a cheltuit cu beculețele de sărbători 247.000 de lei (aproximativ 54.700 de euro), iar furnizorii de servicii au fost aceiași: ornamentele au fost închiriate de la Upper Level SRL cu 128.000 de lei (aprox. 28.300 de euro), iar de montarea și demontarea lor s-a ocupat Electro Adrian Lighting, în schimbul sumei de 119.000 de lei (26.345 de euro).

Din punct de vedere al sumei plătite pe beculețele care au împodobit localitatea, Primăria Balotești este urmată cea din Chitila, cu 129.160 de lei (aprox. 28.600 de euro), plătiți în schimbul închirierii, montării și demontării acestora. Contractul care a vizat un pachet complet de servicii a fost atribuit, pe 14 noiembrie 2016, firmei MK Lighting SRL, din Hunedoara, unde împart acțiunile soții Rodica și Gheorghe Baba.

Locurile patru, cinci și șase în același top, cu investiții ce depășesc 80.000 de lei, sunt ocupate de primăriile din Mogoșoaia – 89.789 de lei, plătiți doar pentru instalarea și montarea ornamentelor; Vidra – 84.161 de lei și Corbeanca – 83.409 lei, care a închiriat ornamentele tot la de la Upper Level, societate care, în acest caz, s-a ocupat și de montarea și demontarea instalațiilor.

Ultimele locuri într-un TOP 10 al achizițiilor de beculețe ar fi ocupate de primăriile din Dobroești – 72.360 de lei; Buftea – 72.120 lei; Bragadiru – 59.579 lei și Cornetu – 49.300 de lei.

Topul cheltuielilor cu ornamentele de Crăciun

  • Otopeni – 332.997 lei
  • Balotești – 247.000 lei
  • Chitila – 129.160 lei
  • Mogoșoaia – 89.789 lei
  • Vidra – 84.161 lei
  • Corbeanca – 83.409 lei
  • Dobroești – 72.360 lei
  • Buftea – 72.120 lei
  • Bragadiru – 59.579 lei
  • Cornetu  – 49.300 lei
  • Nuci – 41.000 lei
  • Jilava – 29.704 lei
  • Glina – 26.825 lei
  • Grădiștea – 19.151 lei
  • Pantelimon – 12.115 lei
  • Voluntari – 9.950 lei
  • Snagov – 9.910 lei
  • Măgurele – 4.735,37 lei
  • Afumați – 1.790 lei
  • Copăceni – 2.634,42 lei
  • Domnești – 989,2 lei
  • Brănești – 625 lei
  • Dragomirești Vale – 613 lei
  • Gruiu – 370 lei
  • Cernica – 195,52 lei
  • Petrăchioaia  – 50 lei

Notă: Primăriile din 1 Decembrie, Berceni, Chiajna, Clinceni, Găneasa, Tunari, Ciolpani, Dărăști, Dascălu, Ciorogârla, Moara Vlăsiei, Periș, Popești – Leordeni și Ștefăneștii de Jos nu au investit în beculețe de Crăciun, la finele lui 2016.

Elena Coman