Fostul prefect de Teleorman, Ionuț Adrian Bîță, contracte pe bandă rulantă în Ilfov

Primăria comunei 1 Decembrie, condusă de Petre Gheorghe (PSD), și-a schimbat de la începutul acestui an, lista de „furnizori” de servicii cărora le atribuie contracte direct, fără licitație.

Potrivit e-licitatie.ro, printre cei mai importanți colaboratori ai autorităților locale, în funcție de sumele pe care le încasează de la buget, se numără, de la 1 martie 2017, o firmă controlată, în calitate de acționar majoritar, de fostul prefect de Teleorman, Ionuț Adrian Bîță, considerat un apropiat al președintelui PSD, Liviu Dragnea.

Contracte de aproape un sfert de milion de lei, în doar trei luni

Astfel, societatea Lex Veritas SRL a încheiat, de Mărțișor, un contract în valoare de 36.000 de lei cu Primăria 1 Decembrie. În baza contractului, firma ar trebui să asigure Primăriei 1 Decembrie “servicii de consultanță în domeniul achizițiilor”.

Potrivit datelor din Monitorul Oficial, acționari ai Lex Veritas SRL, cu sediul în Turnu Măgurele, sunt Ionuț Adrian Bîță și soția acestuia, Mona Roxana Bîță.

Fost prefect de Teleorman și fost director al societății Eurobac patronată de Consiliul Județean (CJ) Teleorman, în perioada în care președinte al CJ era Liviu Dragnea, Ionuț Adrian Bîță a derulat în 2015 și în 2016, prin Lex Veritas SRL, contracte de consultanță în domeniul achizițiilor publice doar cu instituții din județul Teleorman și din Capitală. În 2015, contractele, în valoare totală de 86.903 lei (peste 19.000 de euro), au fost încheiate cu Clubul Sportiv Școlar Turnu Măgurele, Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” și cu Societatea Salubritate – Turnu.  În 2016, Lex Veritas SRL a încheiat un singur contract, în valoare de 15.000 de lei (aproape 3.300 de euro), cu Primăria comunei Islaz, județul Teleorman. Contractul i-a fost atribuit direct pe 15 decembrie 2016, pentru consultanță în achiziția de lucrări de “reabilitare și modernizare a dispensarului uman Islaz”.

Din 13 ianuarie anul acesta însă, firma fostului prefect de Teleorman a început să încheie contracte cu primării din județul Ilfov, conduse de primari PSD, dar și cu instituții sau firme din subordinea acestora. Toate contractele, a căror valoare totală se ridică la 243.600 de lei, au ca obiect „servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice”.

  • 13 ianuarie 2017. Primăria Jilava (condusă de Mariana Dumitrescu – PDS) a atribuit direct firmei Lex Veritas SRL un contract în valoare de 129.600 de lei.
  • 2 februarie 2017. Societatea Green City S.A. (al cărei acționar majoritar este Consiliul Local Voluntari) a atribuit direct Lex Veritas SRL un contract în valoare de 42.000 de lei.
  • 1 martie 2017. Primăria 1 Decembrie, condusă de edilul Petre Gheorghe, îi atribuie direct aceleiași firme contractul de 36.000 de lei.
  • 13 martie 2017. Direcția de Asistență Educațională Voluntari, subordonată Consiliului Local Voluntari a atribuit direct firmei Lex Veritas SRL un contract similar, în valoare de 36.000 de lei.

Abonați la contracte cu statul

Potrivit e-licitatie.ro, primul loc în top-ul celor mai “scumpe” contracte atribuite direct de Primăria 1 Decembrie este ocupat de firma Acore Vision SRL, care, în schimbul a 70.450 de lei, a furnizat instituției conduse de Petre Gheorghe, produse de birotică și papetărie și o imprimantă multifuncțională. Societatea, fondată în septembrie anul trecut, este deținută, în calitate de acționar unic și administrator, de Andrei Ionuț Corenti. La doar trei luni de la înființare, firma a încheiat primele afaceri cu o instituție de stat: Institutul de Filozofie și Psihologie “Constantin Rădulescu Motru” i-a atribuit direct, în aceeași zi, pe 17 decembrie 2016, două contracte în valoare totală de 33.000 de lei, în schimbul furnizării unei ghilotine electrice și a unei mașini de broșat. Au urmat, în februarie și martie 2017, alte șase contracte, cu primăriile Copăceni (condusă de Ionuț Marin – PSD) și 1 Decembrie. Valoarea totală a acestora: peste 142.000 de lei.

În timp ce serviciile de consultanță pentru accesare de fonduri guvernamentale au fost atribuite direct, în schimbul sumei de 9.000 de lei, firmei Cris Plus Media, unul dintre furnizorii dedicați, contractele privind inventarierea documentelor și selectarea acestora în scopul distrugerii controlate au fost încheiate de Primăria 1 Decembrie cu Innovator Solutions Consulting SRL. Potrivit datelor din Monitorul Oficial, această din urmă societate este deținută de Viorel Sorin Tacină, fost consilier la Poșta Română și soțul Ioanei Elena Teodorescu, fost director în ANRMAP (până în 2012). Potrivit declarațiilor de avere, soții Teodorescu – Tacină și-au achiziționat, în perioada 2010 – 2011, un teren intravilan și o casă în comuna 1 Decembrie. Iar firma Innovator Solutions Consulting este și ea abonată, încă din noiembrie 2011, la contracte cu instituții de stat, prin care a încasat, doar în perioada 2011 – 2016, peste 120.000 de euro.

În portofoliul de clienți ai Innovator Solutions Consulting au intrat, în ultimii ani, Avocatul Poporului, Protecția Consumatorului Ilfov, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, AVAS, Ministerul pentru Societatea Informațională, dar și Serviciul Public de Pază Obiective de Interes Județean Ilfov.

Elena Coman