Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a sărbătorit 19 de ani de activitate, perioadă în care instituţia s-a transformat, a evoluat şi a acumulat o experienţă bogată, deosebit de important în acest proces fiind sprijinul acordat de Uniunea Europeană şi schimbul de bune practici cu instituţiile similare din state membre UE”.

Cu această ocazie aniversară, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov a organizat, în 10 decembrie, și Ziua Porților Deschise

„De-a lungul timpului, ANOFM a schimbat abordarea problematicilor pieţei forţei de muncă transformându-se dintr-o instituție care se ocupa cu plata drepturilor bănești ale șomerilor, într-un furnizor de servicii ce au drept scop facilitarea accesului pe piața forței de muncă a unui număr cât mai mare de persoane. Pentru a veni în sprijinul clienților noștri, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatori, au fost incluse noi modalități de relaționare prin simplificarea diferitelor proceduri de înregistrare, de obținere a stimulentelor financiare și a subvențiilor. Modernizarea instituţiei, adaptarea serviciilor oferite beneficiarilor noştri la cerinţele concrete ale pieţei muncii, precum şi facilitarea accesului acestora la informaţie au continuat şi în acest an, prin implicarea instituţiei noastre în proiectarea viitoarelor acţiuni ce vor beneficia în anii următori de finanţare europeană”, arată în cadrul mesajului aniversar președintele ANOFM, Cristiana Barbu.

În această săptămână aniversară, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov, a organizat Ziua Porților Deschise la sediul instituției din strada Ruginoasa nr. 4, eveniment la care au participat reprezentații agenției și Corina Florentina Preda (FOTO), consilier principal la Compartimentul Comunicare și Secretariatul Consiliului Consultativ.

Ionuț Munteanu